Lista de workshop-uri

Echitate, diversitate, incluziune, e-migrare: inovație în politicile cu / pentru grupurile vulnerabile și produse alternative de diseminare a cercetării

Instituție gazdă:
Universitatea de Vest din Timișoara

Coordonatori:
CS I, Dr. Ciprian Fartușnic, Unitatea de Cercetare în Educație, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație
Prof. univ. dr. Adrian Marian Roșan, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca
Conf. univ. dr. Laura Chezan, Timișoara, Old Dominion University, USA
Dr. Gabriela Nicolescu, Oxford University, UK
Lect. univ. dr. Claudia Borca, Universitatea de Vest din Timișoara

Descriere:
Dincolo de progresele înregistrate în ultimii ani, România se confruntă încă cu numeroase provocări în aria sprijinului persoanelor în risc de excluziune. Workshop-ul propus se centrează pe dimensiunea educațională a incluziunii și reunește specialiști recunoscuți la nivel național și internațional într-un eveniment de două zile. Prezentările și sesiunile de întrebări și răspunsuri vor documenta, într-o analiză de etapă, impactul diferitelor programe, strategii și intervenții în aria incluziunii, asigurării șanselor egale și reducerii riscului de segregare.

Vor fi discutate, pornind de la date de cercetare de calitate, aspecte legate de participarea diferitelor grupuri vulnerabile la măsuri de sprijin, dintr-o dublă perspectivă (demand driven și supply driven). Vor fi analizate arii de impact specifice pentru persoane dezavantajate socio-economic, cu dizabilități și/sau CES, din mediul rural, de etnie romă sau migranți, în contextul măsurilor privind incluziunea socială, reducerea sărăciei, promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale. De asemenea, vor fi valorificate, cu sprijinul reprezentanților comunității științifice diaspora și al altor experți participanți, idei privind politicile recente dezvoltate la nivel internațional în aceste arii. Evenimentul va fi astfel un forum de dezbatere privind viitoare intervenții inovative inspirate de politici la nivel internațional, cu o atenție specială acordată analizei condițiilor de transfer.

Aria tematică a workshop-ului propus explorează comprehensiv cadrul larg al incluziunii grupurilor vulnerabile, a persoanelor cu dizabilități, al diversității, echității educaționale și sociale de la politici educaționale la practici fundamentate pe evidențe științifice. Va fi de interes și relevantă expunerea și analiza modalității prin care produsele de cercetare pot fi diseminate într-un mod inedit și pragmatic, totodată.

Contact:
Lect. univ. dr. Claudia Borca, Universitatea de Vest din Timișoara
Email: claudia.borca@e-uvt.ro