Lista de workshop-uri

Interacțiuni interdisciplinare la frontiera medicinii personalizate

Instituție gazdă:
Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" Timișoara


Coordonatori:
Prof. Univ. Dr. Popescu Irinel, Institutul Clinic Fundeni, Bucuresti
Prof. Univ. Dr. Scripcariu Viorel, UMF GT Popa, Iasi
Conf. Univ. Dr. Croitoru Adina, Institutul Clinic Fundeni, Bucuresti
Prof. univ. Dr. Carmen Chifiriuc Universitatea Bucuresti
Prof. Univ. Dr. Șerban Negru, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș” din Timişoara
Reprezentant Alianța Timișoara Universitară (ATU)
Asist. Univ. Dr. Raluca Lupusoru, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș” din Timişoara
Reprezentant Alianța Timișoara Universitară (ATU)
Dr. Radu Dragomir, Centrul de Oncologie „OncoHelp” Timișoara
Prof. Dr. Chiorean Gabriela, Fred Hutchinson Cancer Research Center, SUA
Prof. Dr. Dan G. Duda, Harvard Medical School, SUA
Ș.L. Dr. Michael-Bogdan Mărgineanu, The Francis Crick Institute, Londra, Marea Britanie

Descriere:
Evoluțiile recente în oncologie oferă perspective promițătoare pentru utilizarea imunoterapiei în combinație cu alte tratamente pentru cancerele gastrointestinale (CGI). Unele combinații implică regimuri bazate pe chimioterapie, care au fost în mod tradițional standardul de tratament. Altele implică radioterapia, care s-a dovedit a fi fezabilă în tumorile nerezecabile și este acum testată în studii clinice randomizate. Combinațiile cu agenți antiangiogenici sunt atractive deoarece aceștia au avut un impact puternic asupra managementului unor afecțiuni maligne avansate. Strategiile combinate pot genera răspunsuri durabile și profunde în boala avansată și, potențial, în stadiile incipiente ale CGI. Pentru stabilirea strategiilor combinate optime este necesară înțelegerea mai aprofundată a interacțiunilor complexe organism-microbiom-tratament, bazată pe studii corelative cu studiile clinice. Workshopul propus va aborda tematica urgentă a studiilor translaționale necesare accelerării implementării personalizate a tratamentelor oncologice în clinică, care sa crească supraviețuirea și să reducă efectele secundare. Workshopul își propune să ofere un pachet de cunoștințe de bază și resurse necesare pentru designul de studii privind modificările microbiotei la pacienții oncologici folosind tehnici de secvențiere de ultimă generație.

Vor fi abordate principalele provocări ale acestor studii din perspectiva transferului rezultatelor în practica clinică, cu sublinierea necesității armonizării și standardizării vocabularului și metodelor utilizate în fazele preanalitice, analitice și postanalitice, și a validării rezultatelor. De asemenea, se vor prezenta principalele direcții de cercetare interdisciplinare emergente la intersecția dintre biologia cancerului și microbiologie, respectiv neuroștiințe (e.g., chemobrain și neuropatia periferică). Participanții vor aplica cunoștințele dobândite prin realizarea unui design experimental. Workshop-ul va adresa potențialul translațional al studiilor microbiomului uman în oncologie și prezentarea etapelor fluxului de lucru în studiul microbiomului prin metode independente de cultivare: a) Formularea ipotezei/ipotezelor de cercetare; b) Selectarea grupurilor de studiu - metode de eșantionare, criterii de includere și excludere; c) Colectarea și stocarea probelor și metadatelor; d) Metode de analiză și interpretare: metagenomică, metatranscriptomică, metabolomică; Considerații etice și legislative la nivel european în studiul microbiomului uman; Oportunități de finanțare și actualizarea/introducerea unor noi programe curriculare.

Participanții la workshop sunt experți în domeniu din România, SUA si Europa, incluzând lideri recunoscuți în domeniile cheie (chirurgie, radioterapie, oncologie, medicina translațională, microbiom) interconectate prin această inițiativă, din România și din Diaspora, care se vor adresa specialiștilor  și tinerilor cercetători și medici.

Contact:
Asist. Univ. Dr. Raluca Lupusoru, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș” din Timişoara
Email: raluca.lupusoru@umft.ro