Lista de workshop-uri

Revoluții și evoluții ale științelor omice în epoca postgenomică

Instituţie gazdă:
Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara

Coordonatori:
Prof.Univ.Dr. Cornel Cătoi - Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
Academician Doru Pamfil – Academia Română, președintele secției de Ştiințe Agricole și Silvice
Prof.Univ.Dr. Ioan Negruţiu – École Normale Supérieure de Lyon, Franţa
Prof.Univ.Dr. Maria Puiu - Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș” din Timişoara

Descriere:
Workshop-ul cu titlul De la genomica la științele omice, revoluții și evoluții care se va organiza în cadrul Ediției Smart Diaspora 2023, este gândit ca o necesitate de a construi o nouă punte durabilă între cercetătorii români din toată lumea. Colaborarea între cercetătorii români, indiferent de locul unde trăiesc, trebuie reluată la o altă dimensiune.

Nu există NOI și VOI, ci ce putem face cu ceea ce am învățat din munca în contexe diferite. Dezvoltăm conceptele umbrelă cum este, de exemplu, cel de One Health pentru a reconfigura domeniile de cercetare în care lucrăm și afacerile noastre. Este nevoie de efort permanent în toate sectoarele cu scopul de a utiliza eficient resursele primare și a ameliora factorii care conduc la degradarea capitalului natural al ecosistemelor. Obiectivul prioritar este promovarea bunăstării și consolidarea capitalului uman. Secretul reușitei în cercetare este: nu abandona munca, nu îngrădi libertatea de gândire și acțiune. Libertatea este cuvântul cheie! Avem nevoie de libertate, de democrație, de o societatea în care omul trăiește firesc, natural, în raport cu sistemele care susțin viața.

Nu mai este timp. Avem nevoie de noua știință omică.

Beneficiile transdiciplinarității și a noilor concepte omice se vor resimții în sănătatea și viața întregii societăți. Întâlnirea din 2023 de la Timișoara are o importantă științifică deosebită, pentru că reunește cercetători ai diasporei românești care au adus contribuții științifice recunoscute și apreciate în întreaga lume: SUA, FR, ES, CA, UK, SE.

Tematica este abordată dintr-o perspectivă foarte actuală, adecvată celei mai noi faze a revoluției genomice, cunoscută sub numele de „epoca postgenomică” odată cu descifrarea (aproape) completă a primului genom uman, în anul 2003. Evoluția accelerată a metodelor de secvențiere, care permit acum citirea rapidă a unui genom, a deschis numeroase oportunități pentru studiul geneticii din multiple direcții. Vor fi prezentate ultimele descoperiri în genomică. Vom discuta despre cum ne ajută genele să înțelegem atât trecutul evoluționist dar și biodiversitatea din prezent; în același timp, va fi prezentat rolul biotehnologiilor moderne în rezolvarea unor provocări cum ar fi: pandemiile, criza alimentară, criza energetică sau schimbările climatice.

Contact:
Prof.Univ.Dr. Dorin Camen, Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara
Email: camendorin@yahoo.com

Dr.Jr. Mircea Adrian Grigoraş,  Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
Email: mircea.grigoras@usamvcluj.ro